Bogdan Aurescu, mesaj de Ziua Unirii Principatelor Române: „Rolul şi contribuţia diplomaţiei rămân esențiale”

Bogdan Aurescu, mesaj de Ziua Unirii Principatelor Române: „Rolul şi contribuţia diplomaţiei rămân esențiale”
Mesajul lui Bogdan Aurescu de Ziua Unirii Principatelor Române / Sursa FOTO: wikimedia.org
Publicat: 24/01/2023, 15:57

În mesajul transmis cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, ministrul Afacerilor Externe afirmă că în aceste vremuri, ca şi acum 164 de ani, rolul şi contribuţia diplomaţiei rămân esenţiale pentru atingerea obiectivelor majore ale României.

Iar asta se observă chiar şi în condiţiile unei veritabile „diplomaţii de război”.

Aurescu reamintește principiile fondatoare ale României moderne

Ziua Unirii Principatelor Române, eveniment istoric fundamental pentru parcursul naţiunii române moderne, ne oferă prilejul de a onora eforturile generaţiilor anterioare, care au luptat pentru idealul constituirii unui stat naţional unitar puternic, dar şi pentru recunoaşterea internaţională a acestuia. Totodată, Ziua Unirii Principatelor Române este un moment de referinţă în rememorarea şi reafirmarea angajamentului nostru faţă de principiile fondatoare ale României moderne: unitatea, solidaritatea, demnitatea şi coeziunea socială„, subliniază şeful diplomaţiei române.

El spune că, „într-un context internaţional dificil, marcat de aproape un an de agresiune ilegală, nejustificată şi neprovocată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, solidaritatea şi cooperarea continuă să fie esenţiale pentru a face faţă tuturor provocărilor, alături de apărarea valorilor democratice care ne definesc şi pe care trebuie să le protejăm, precum şi de susţinerea aplicării normelor dreptului internaţional şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli”.

În aceste vremuri, ca şi acum 164 de ani, rolul şi contribuţia diplomaţiei şi a diplomaţilor, chiar şi în condiţiile unei veritabile diplomaţii de război, rămân esenţiale pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre, pentru consolidarea profilului internaţional al României ca stat activ, responsabil şi solidar, profund integrat în spaţiul european şi euroatlantic de securitate şi valori, dar şi pentru protejarea bunăstării şi securităţii cetăţenilor români. Acest profil a fost întărit în condiţiile eforturilor multidimensionale de sprijin ale României pentru Ucraina şi pentru cetăţenii ucraineni, greu încercaţi în aceste momente„, declară Aurescu.

Diplomații români, marcați de ambiție și hotărâre

Ministrul Aurescu evidenţiază şi în acest context ambiţia şi hotărârea diplomaţilor români de a continua să acţioneze pentru atingerea obiectivelor noastre de politică externă, în baza celor trei piloni fundamentali ai acţiunii noastre – creşterea profilului României în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, întărirea şi extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite -, precum şi de a identifica în continuare cele mai utile şi inovative instrumente de sprijin al securităţii, stabilităţii şi prosperităţii României şi cetăţenilor săi.

În 2022, am celebrat 160 de ani de diplomaţie română modernă, constituită odată cu formarea primului Guvern şi a primei Adunări Legislative ale României unite, la 24 ianuarie 1862, evocând pe tot parcursul anului personalităţi şi valori fundamentale ale acţiunii diplomatice.

Profesionalismul şi dedicaţia diplomaţilor care au marcat istoria instituţiei noastre şi care au contribuit la atingerea obiectivelor naţionale, dar şi voinţa fermă şi forţa acţiunii solidare a momentului istoric de la 24 ianuarie 1859 ne ghidează în îndeplinirea misiunii noastre, constituind în acelaşi timp idealuri şi repere pentru noi şi pentru generaţiile care ne vor urma. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, încheie ministrul de Externe.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?